Adevăratele probleme

Autor versuri F.Charm

Refren:

Lume, lume soro lume
Te doare, ce nu doare
Vezi doar zilele amare
Lume, lume n-ai putere
Ochii tăi să vrea să vadă
Adevăratele probleme.

Strofa 1:

Aud nefericirea zi de zi pe lângă mine geme Aud familii şi prieteni ce spun că au probleme
Adevăratele probleme le vezi peste umăr Şi nu mi-ajung 10 degete să pot să le enumăr Stai 1 minut pe gânduri te rog ascultă-mă copile Şi imaginează-te într-o zi într-un scaun cu rotile Să-ţi cunoşti iubirea pe un chat cu fericirea pupileIar când te vede la-ntâmplare, să-i fie ruşine cu tine S-accepţi că fără aripi pasărea nu zboară S-accepţi ca lumea te priveşte ca o grea povară Să-i vezi cum se plâng ca n-au bani de haine scumpe Să simţi soarele cum arde, vântul şi-o chemare Să vrei să inoţi în larg, dar nu poţi intra în mare Acum trezeşte-te cât încă mai e vreme Deschide-ţi ochii astea sunt adevăratele probleme.

Refren:

Lume, lume soro lume 
Te doare, ce nu doare
Vezi doar zilele amare
Lume, lume n-ai putere
Ochii tăi să vrea să vadă
Adevăratele probleme

Strofa 2:

Unii ochii vor să vadă aur, maşina şi şoferul Alţi ochi n-au văzut vreodată soarele şi cerul cu un baston în mâna merge problemele nu îl opresc Oameni i-l privesc, şoptesc şi îl ocolesc Te-ai gândit vreodată oare cum ar fi Să te trezeşti în beznă să nu vezi nimic Să nu ştii ce-nseamnă zi să ştii numai de noapte Dar cu toate astea să mai speri că într-o zi se poate Să nu-ţi vezi prietenii, ploaia şi pământul Să nu vezi copacii atunci când bate vântul Dar să-i auzi pe toţi cum se plâng de probleme Şi cum nefericirea crudă le curge prin vene Că n-au bani de vacanţe, n-au maşini de forjat N-au ghetele Iordan, n-au mătase pe pat Au apartament în centru, dar vor în palat Ce viaţa nedreaptă, ce trăi. Acum trezeşte-te cât încă mai e vreme
Deschide ochii poate vezi
Adevăratele probleme



Refren:
Lume, lume soro lume
Te doare, ce nu doare Vezi doar
Zilele amare Lume, lume n-ai putere
Ochii tăi să vrea să vadă
Adevăratele probleme.

Strofa 3:

Să nu-ţi vezi iubirea, doar să o atingi
Să nu-i vezi buzele, doar să i le simţi
Să vezi viaţa din trecut şi să-i citeşti cartea
Să-ţi pară rău doar atunci când îţi pierzi sănătatea
Să vrei s-alergi pe drum oriunde te duce el
Dar s-o faci doar în vise cu picioare de oţel, să fi mai bun 
decât toţi cei care te-nconjoară, că în lumea de 
afară omul îi sinonim cu fiară.

Refren:

Lume, lume soro lume
Te doare, ce nu doare Vezi doar
Zilele amare Lume, lume n-ai putere
Ochii tăi să vrea să vadă
Adevăratele probleme

Dumnezeu nu a lasat răul pe pământ. Citește si vei descoperi adevăratul.

Profesorul unei universități a dat următoarea întrebare studenților

– Tot ce există este creat de Dumnezeu?
Un student a răspuns cu mult curaj:
– Da, a creat Dumnezeu.
– Dumnezeu a creat totul? – a întrebat profesorul.
– Da, domnule. A răspuns studentul.
Profesorul l-a întrebat din nou:
– Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat și puterea răului, din moment ce răul există. Iar faptele noastre ne definesc pe noi înșine, atunci asta ar însemna că Dumnezeu e rău.

Studentul a tăcut auzind un astfel de răspuns. Profesorul se simțea foarte mulțumit. Se simțea mândru, pentru că le-a demonstrat studenților încă o dată că Dumnezeu nu există.

Doar că un alt student a ridicat mâna și a spus:
– Pot să vă pun o întrebare, domnule profesor?
– Desigur, a răspuns profesorul.
Studentul s-a ridicat și l-a întrebat:
– Domnule profesor, frigul există?
– Ce întrebare? Desigur că există. Niciodată nu ți-a fost frig?

Studenții râdeau pe seama întrebării dată de tânăr. El a continuat.
– De fapt, domnule, frigul nu există. În conformitate cu legile fizicii, ceea ce noi considerăm rece în realitate este absența căldurii. Zero absolut (-460 grade Fahreinheit) este lipsa totală de căldură. Toată materia devine inertă și incapabilă să reacționeze la această temperatură. Frigul nu există. Am creat acest cuvânt pentru a descrie modul în care ne simțim dacă nu avem căldură.

Studentul și-a continuat discursul.
– Domnule profesor, întunericul există?
– Desigur că există.
– Nu aveți dreptate. Întunericul nu există. În realitate el este absența luminii. Putem studia lumina, dar nu și întunericul. Putem folosi prisma lui Newton pentru a descompune lumina albă într-un spectru de culori și să studiem lungimea de undă a fiecărei culori. Dar nu putem măsura întunericul. O simplă rază de lumină poate străpunge lumea întunericului și să-l lumineze. Cum poți ști cât întuneric se află într-un anumit spațiu? Măsurați cantitatea de lumină prezentă. Nu-i așa? „Întunericul” este un termen folosit de oameni pentru a descrie ceea ce se întâmplă atunci când lipsește lumina.

În cele din urmă studentul a întrebat profesorul:
– Domnule, puterea răului există?
De această dată cu neîncredere profesorul a răspuns:
– Desigur, așa cum am mai spus. Noi îl vedem în fiecare zi, prin crimele și violența care are loc în fiecare zi în întreaga lume. Aceste exemple reprezintă manifestarea răului.

Doar că studentul și de această dată a avut un răspuns.
– Răul nu există, domnule. Răul este absența lui Dumnezeu. Este la fel ca frigul și întunericul – un cuvânt creat pentru a descrie absența lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a creat răul. Răul nu este iubirea sau credința care există la fel ca frigul și întunericul. Răul este absența iubirii față de Dumnezeu în inima omului. Este ca frigul când apare atunci când nu există căldura și ca întunericul care apare atunci când nu există lumina.

Studentul era Albert Einstein

Un colț de gând

Un colț de gând

"S-au întâlnit pe-un colț de gând,
„Suflet frumos” cu „suflet blând”.
Și se plimbau mergând la pas,
Prin toamna ce le-a mai rămas.

Aveau atâtea să își spună,
Câte în soare și în lună,
Dar ei doar se plimbau duios,
Sufletul blând și cel frumos.

Ei își spuneau în sinea lor,
În doi e totul mai ușor,
Dacă mereu sunt gând la gând,
Suflet frumos și suflet blând.

Într-un târziu suflet frumos,
Privind la frunze ce cad jos,
Pe suflet blând îl întreba,
Nedumerit în sinea sa:

-Cum poți să fii atât de blând,
Când peste tot sunt nori și vânt?
Dar suflet blând dar curajos,
Îi spuse lui suflet frumos:

-Eu nu am fost atât de blând ,
De când cutreier pe pământ,
Dar viața m-a făcut sa fiu
Blând, răbdător, dar totuși, viu.

Dar tu? Cum ești așa frumos?
Când toate parcă-ți sunt pe dos.
Mereu lovit cu vorbe grele,
Însingurat sub cer cu stele.

-Eu sunt frumos fiindcă iubesc,
Tot ce e simplu și firesc,
Iubesc și câmpul plin cu flori,
Și ploaia care cade-n zori.

Și-așa frumos își povesteau,
Câte pe suflet ei aveau,
Pribegi prin vise și prin gând,
Suflet frumos și suflet blând ."