Gânduri

Uneori îmi doresc atât de mult să mă fi născut într-un corp care să mă asculte, de multe ori mă întreb, ce aş fi făcut dacă aş fi fost sănătos, fizic? Pe unde m-aş fi plimbat? Cu ce fel de persoane aş fi umblat? Aş fi fost fiţos aşa cum sunt majoritatea băieţilor din ziua de azi? Oare aş fi gândit tot la fel ca acum? Ce temperament aş fi avut? Care ar fi fost limitările mele? Care ar fi fost pasiunile mele? Sunt sigur că aş fi gândit la fel ca acum, deoarece am o educaţie bună cu siguranţă aş fi avut altă viaţă, şi nu m-aş fi bătut joc de ea, aşa cum m-aş bucura dacă acum mi s-ar oferi şansa de a nu a avea nici un handicap fizic. Sunt sigur că nu aş fi stat locului nicio clipă, m-aş duce în toate locurile la care visez să mă duc.

Numai eu ştiu când eram mic, de câte ori visam că alergam ca toţi copii, că mă prinde-mă cu ei jocurile lor de copii, că făceam chiar şi unele năzdravani. Acum Visez, visez cu ochii deschişi că sunt sănătos fizic şi că am o altă viaţă. Viaţă, în care fac tot ce-mi doresc, în care fac tot ce face un băiat la de vârstă mea: să mă duc în diferite locuri cu prietenii, să mă duc la munte oricând vreau, aş fi privit răsăritul de multe ori, m-aş fi plimbat pe faleză, aş fi escaladat munţii, să am viaţa la picioare şi că fac tot ce îmi doresc, într-un cuvânt să simt că sunt independent.

Ştiu, voi visa toate viaţă la lucrurile pe care le-aş fi făcut dacă, nu aş fi avut acest handicap. Iar aceste vise nu vor înceta niciodată. Unele lucruri la care visez, altele nu o să devină realitate. Dar e atât de greu, să încerci să le realizezi şi să nu crezi că eşti făcut doar să pierzi. Mă gândesc că, într-un fel sunt norocos că sunt aşa de la 7 luni, decât să mă fi lovit vreo nenorocire mai târziu, când aş fi fost independent fizic şi apoi să devin dependent de cei din jur, cu siguranţă mi-ar fi fost îngrozitor de greu să accept situaţia. Îi admir enorm de mult pe cei care au puterea de a merge mai departe când li se întâmplă astfel de lucruri. Îmi amintesc când eram mic şi când am realizat că nu sunt la fel că toţi ceilalţi, nu mă simţeam deloc bine atunci când mă priveau ceilalţi, simţeam că se uită că la ceva anormal, s-au că mă privesc cu mila simţeam compasiunea din privirile lor. Într-un timp urăm să ies afară, dar pe măsură ce am crescut am început să îi înţeleg şi să trec mai uşor peste privirile lor şi poate că uni dintre ei o făce-au fără să vrea, probabil că aşa priveam şi eu dacă aş fi fost în locul lor.

Ce e Dragostea??

Dragostea înseamnă suferinţă, dar fără dragoste şi iubire nu putem trăi.
Nu putem trăi fără să iubim şi nu putem trăi fără să fim iubiţi. Nu putem trăi fără îmbrăţişări calde, ce ascund în ele dragostea adevărată. Nu putem să existăm fără dragostea celor ce ne înconjoară, a familiei, a prietenilor. Sunt situaţi în care, din prea multă dragoste poţi face rău, mai mult rău
Decât bine.
Uneori stau şi mă gândesc oare când
V-a apărea în viaţă mea marea dragoste?
Poate este chiar lângă mine iar eu nu o văd. O să apară ea, dar aş vrea să nu fie la bătrâneţe pentru că altfel e dragostea acum la.. de ani şi altfel e după vârsta de 50-60 de ani. Sau poate e la fel, dar ştiu sigur că nu e aşa. De multe ori am spus că dragostea nu e făcută pentru mine, Spun asta pentru că de fiecare dată, când, cred eu că a apărut acea dragoste, în câteva zile sau chiar ore trebuie să apară câte ceva, care îmi distruge iubirea, ba una ba altă apare ceva din senin,
 şi îmi fură dreptul la zâmbetul de pe buze şi evident şi
Posibilitate de a afla ce e dragostea.
Oare greşesc eu?
Şi dacă da, unde greşesc?
Greşesc poate că îmi doresc ceva atât de preţios?
Dragoste!
M-am tot gândit şi nici până acum nu am găsit răspunsul.
Oare voi găsi răspunsul la această întrebare?

De ce tocmai mie

De ce mi se întâmplă tocmai mie să mă îndrăgostesc şi să iubesc enorm de cine nu este i nu v-a fi vreodată cu mine? Sunt eu vinovat cu ceva? Oare voi putea eu vreodată să iubesc ce este al meu și v-a rămâne al meu Voi avea eu parte de un suflet care să mă iubească aşa cum sunt i să mă simt iubit? Va există vreo fată care să-mi ofere acea dragoste după care tânjesc de atâta timp? Oare îmi va oferi în fiecare dimineaţă un sărut şi din suflet un te iubesc? Nu ştiu dacă se va întâmpla asta foarte curând. După cum ştiţi fetele die azi acum nu mai ştiu să iubească. Iubesc doar bani şi stabilitatea financiară, nu se mai uită la suflet şi vă daţi seama că nu se mai uită nici la un băiat că mine în fotoliu rulant. Ce aş putea face eu să fiu fericit şi să iubesc ce este şi va rămâne al meu?

Descriere

Mă numesc Bucur Alexandru, Locuiesc în Constanţa. Fac parte dintr-o familie cu 5 fraţi, eu fiind cel mai mic.

Sunt din Gemeni. Am un frate geamăn, care e bine sănătos.

Sunt o persoană cu dizabilităţi locomotorii. La 7 luni am răcit, şi am făcut o convulsie puternică.

Mai exact m-am zbătut că un pui când îl sacrifici 5 ore în şir, fără că cineva să

Facă ceva. Am făcut recuperare până la vârsta de 10, dar la 10 ani viaţă mea a luat o întorsătură ciudată, începusem să

Merg singur pe holul apartamentului unde locuiam.

Eram înscris la o fundaţie, am început şi clasa 1 internat 5 zile pe săptămâna. Iar la această

Fundaţie se făcea mâncarea numai cu, conserve care aveau terenul de valabilitate depăşit, acestea mi-au provocat printre altele şi o hemoragie internă şi

Mi-am pierdut şi puţinul acela de putere pe care îl aveam până atunci. Îmi amintesc şi acum că eram foarte grav, bolnav. O lună de zile am vomat sânge, în fiecare zi până şi-au dat seama doctorii ce am. Eram pe moarte, dar Dumnezeu

Mi-a întins o mâna şi nu m-a lăsat să mor. Iar fratele meu cel mai mare era student,

În Baia Mare şi când a auzit că sunt foarte grav a venit cu primul tren în Constanţa să mă vadă, atunci când l-am văzut lângă mine am început să plâng şi i-am spus că de cât timp sunt infectat,

Mama nu a venit niciodată să mă vadă. Dar nu era aşa. Mama venea în fiecare zi şi stătea ore în şir, rugându-se. ea vorbă cu mine chiar dacă eram sedat tot timpul şi normal că nu aveam cum să o văd.

Cu toate astea sunt un băiat sincer, sensibil şi foarte comunicativ în ciuda handicapul pe care îl am.

De când mă ştiu am trecut şi trec prin multe fiind într-un scaun cu rotile dar

Nu îmi

Pierd speranţa la zile mai bune.