Uneori îmi doresc atât de mult să mă fi născut într-un corp care să mă asculte, de multe ori mă întreb, ce aş fi făcut dacă aş fi fost sănătos, fizic? Pe unde m-aş fi plimbat? Cu ce fel de persoane aş fi umblat? Aş fi fost fiţos aşa cum sunt majoritatea băieţilor din ziua de azi? Oare aş fi gândit tot la fel ca acum? Ce temperament aş fi avut? Care ar fi fost limitările mele? Care ar fi fost pasiunile mele? Sunt sigur că aş fi gândit la fel ca acum, deoarece am o educaţie bună cu siguranţă aş fi avut altă viaţă, şi nu m-aş fi bătut joc de ea, aşa cum m-aş bucura dacă acum mi s-ar oferi şansa de a nu a avea nici un handicap fizic. Sunt sigur că nu aş fi stat locului nicio clipă, m-aş duce în toate locurile la care visez să mă duc.
Numai eu ştiu când eram mic, de câte ori visam că alergam ca toţi copii, că mă prinde-mă cu ei jocurile lor de copii, că făceam chiar şi unele năzdravani. Acum Visez, visez cu ochii deschişi că sunt sănătos fizic şi că am o altă viaţă. Viaţă, în care fac tot ce-mi doresc, în care fac tot ce face un băiat la de vârstă mea: să mă duc în diferite locuri cu prietenii, să mă duc la munte oricând vreau, aş fi privit răsăritul de multe ori, m-aş fi plimbat pe faleză, aş fi escaladat munţii, să am viaţa la picioare şi că fac tot ce îmi doresc, într-un cuvânt să simt că sunt independent.
Ştiu, voi visa toate viaţă la lucrurile pe care le-aş fi făcut dacă, nu aş fi avut acest handicap. Iar aceste vise nu vor înceta niciodată. Unele lucruri la care visez, altele nu o să devină realitate. Dar e atât de greu, să încerci să le realizezi şi să nu crezi că eşti făcut doar să pierzi. Mă gândesc că, într-un fel sunt norocos că sunt aşa de la 7 luni, decât să mă fi lovit vreo nenorocire mai târziu, când aş fi fost independent fizic şi apoi să devin dependent de cei din jur, cu siguranţă mi-ar fi fost îngrozitor de greu să accept situaţia. Îi admir enorm de mult pe cei care au puterea de a merge mai departe când li se întâmplă astfel de lucruri. Îmi amintesc când eram mic şi când am realizat că nu sunt la fel că toţi ceilalţi, nu mă simţeam deloc bine atunci când mă priveau ceilalţi, simţeam că se uită că la ceva anormal, s-au că mă privesc cu mila simţeam compasiunea din privirile lor. Într-un timp urăm să ies afară, dar pe măsură ce am crescut am început să îi înţeleg şi să trec mai uşor peste privirile lor şi poate că uni dintre ei o făce-au fără să vrea, probabil că aşa priveam şi eu dacă aş fi fost în locul lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu